duminică, 24 august 2014

CNSP - Congresul Național al Studenților la Psihologie din România, a-IV-a ediție

În perioada 10-14 septembrie va avea loc cel mai mare eveniment ştiintific cu tradiție, aflându-se la ediția a IV-a, organizat de studenţii din domeniul psihologiei din România: proiectul CNSP - Congresul Naţional al Studenţilor la Psihologie și se va desfășura cu susținerea Universității Ștefan cel Mare Suceava, în colaborare cu Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS).


Scopul Congresului Național al Studenților la Psihologie este acela de a promova psihologia ca știință, importanța specialistului în psihologie pentru societate și de a facilita cunoașterea cercetării psihologice prin a oferi participanților ocazia de a aprofunda și învăța informații de actualitate. În cadrul programului știintific, vă invităm să luați parte la prelegerea publică cu tema: Rolul și importanța psihologului în societate, care va avea loc în data de 11 septembrie, de la ora 12:00 și se va desfășura în Aula Universității Ștefan cel Mare Suceava, Corp E. Proiectul este organizat de către Cognosis, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din România, reprezentativă pentru studenţii la psihologie din cadrul a cinci centre universitare din ţara: Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iaşi, Universitatea Babeş-Bolyai - Cluj Napoca, Universitatea Bucureşti, Universitatea Lucian Blaga – Sibiu, Universitatea de Vest din Timişoara. 

Eveniment unic în România, experienţa Congresului Național al Studenților la Psihologie înseamnă implicarea într-o comunitate de studenți și specialiști în domeniul psihologiei, reuniți într-un mediu axat pe dezvoltare personală și profesională prin cunoaștere. Programul ştiintific al evenimentului cuprinde patru prelegeri, șaisprezece workshop-uri, o sesiune de comunicări ştiinţifice şi o Bibliotecă Vie pe paisprezece teme din domeniul psihologiei ştiintifice şi va fi susţinut de specialişti de marcă din toate centrele universitare prezentate mai sus. 

Programul complet al evenimentului şi lista de specialişti invitaţi pentru a susţine activităţile ştiinţifice se pot găsi pe website-ul oficial al Congresului: www.cnsp.ro.

marți, 19 august 2014

Interviu cu Valentin Talpalaru - poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Cu o cultură generală impresionantă, un titan al științelor umanistice, domnul Valentin Talpalaru, membru al Uniunii Scriitorilor din România și moderator al emisiunii "Convorbiri literare", autor a nenumărate poeme, a răspuns afirmativ popunerii mele de a ne prezenta pulsul activității sale profesionale, cu o replică însoțită de un zâmbet de zile mari: "Imediat stăm de vorbă, domniță!" 


Valentin Talpalaru: "Poezia este viața mea de toate zilele"

Elena Ungureanu: Sunteți un titan al Științelor Umanistice. De unde vine această înclinație și încotro se îndreaptă? 
Valentin Talpalaru: Probabil este un fir conducător care pleacă undeva din negura din ce în ce mai densă a copilăriei. S-a născut din setea de poveste, din setea de a fantaza, de a intra în altă lume și probabil că asta a căpătat aspectul cuvântului scris, al cărții. La un moment dat, am descoperit că se poate scrie și altfel, se poate scrie și în versuri. Pentru mine a fost o revelație. Și totul a plecat de la o carte absolut modestă, dacă îmi aduc eu bine aminte. E vorba de o carte de poezii pentru copii a lui Tiberiu Utan, un scriitor proletcultist. Cartea respectivă nu avea nimic proletcult în ea. Și atunci am văzut că se poate vorbi altfel, se poate vorbi prin ritm și cred că asta m-a și marcat de atunci. Și eu, la fel ca și Ion Creangă, am avut tentative de a ieși dintr-o copilărie pe care, sigur, am stratificat-o cultural, ideatic, dar nu am ieșit din ea. 

E.U.: Mai este lumea interesată de poezie? Ce mai citește? 
V.T.: Răspunsul ar trebui să fie mai amplu și mai complex. Nu cred că avem noi timp să discutăm până la capăt acest lucru. Încă se citește, acel nucleu dur, acel nucleu intelectual, de talent, de imaginație cred că rămâne în mod constant. Sigur că se înmulțește exponențial masa impostorilor, masa agramaților cu ifose și pretenții, masa folcloriștilor de duminică, cei care citesc coperțile câtorva cărți, cei care își construiesc o cultură din citate și care se uită superior la tine, dar esența rămâne aceeași. Încă se citește. Eu m-am uitat cu surprindere de câteva ori și la Biblioteca Județeană "Gh. Asachi" și Biblioteca "Mihai Eminescu" și am văzut ce maree este acolo cu cărțile în față. Și nu toți neapărat au numai cărți de specialitate, care le sunt necesare la examene. Sunt și cărți de literatură, de poezie. Și apoi văd un val substanțial de tineri care își croiesc foarte serios și foarte temeinic loc în literatură. 

E.U.: Acum, la 45 de ani de la debutul cu versuri în revista ”Miorița”, ați mai reveni asupra acelor versuri, asupra acelor poeme? 
V.T.: Toate ale mele sunt ale mele, nu? Nu mă pot lepăda de versurile acelea și nici nu vreau să mă lepăd de ele și le-am recitit cu nostalgie și prietenie pentru copilul acela mic și firav care eram atunci, sigur, care mă băteam pe umăr cu marii scriitori. Sigur că nu renunț la ele. A fost o întâlnire fastă. De fapt așa se întâmplă. Viața îți oferă o șansă. Mie mi-a oferit atunci o șansă. Iar acea șansă s-a numit un profesor excepțional de limba și literatura română, profesorul Costin Merișcă, el însuși autor de versuri și autor de proză, critic și istoric literar, dar și un poet care era exilat în acel târg de atunci, Florens Emanuil, un personaj sensibil, care și-a purtat crucea cu demnitate. Cei doi au făcut un nucleu, în jurul lor s-a construit un cenaclu. Lângă cenaclu a apărut și această revistă. O revistă care a luat și premiul I la concursul revistelor școlare. Ei, și acolo este o poveste întreagă pentru că la un moment dat trebuia aprobare de la cenzură, și un oarecare domn de acolo s-a uitat pe materialul propus spre publicare în revistă și a zis: "-Domnule, voi nu aveți nimic angajant!", "-A, nu, zice, uitați, aveți o poezie care se numește Lenin!" (râde). Noroc de superficialitatea domnului că în fond acea poezie se numea Senin, dar S-ul acela era caligrafiat ca un L și uite așa a apărut revista "Miorița". 

E.U.: Raportându-ne la autori consacrați care este poetul și poemul preferat? 
V.T.: O, este greu de spus. Dincolo de revelația Eminescu, revelație care pentru mine a venit ceva mai târziu, au fost scriitori din perioada interbelică pe care i-am descoperit exagerat de timpuriu, așa cum a fost Constant Tonegaru. Sigur, o aventură a fost și baladescul lui Stanca, Radu Stanca. De neomis este faptul că monstrul sacru pentru mine rămâne Blaga, lângă care îi așez și pe Arghezi, și pe Ion Barbu, și pe foarte mulți dintre poeții contemporani pe care i-am cunoscut, unii dintre ei s-au dus la cele veșnice, alții mai sunt. Nu aș putea, de asemenea, să trec fără să ridic pălăria în fața unor congeneri precum Ion Mureșan, Ioan Es. Pop și cei mai tineri Teodor Dună, dar și vechii și bunii noștri poeți din Iași, de la Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi, George Lesnea și până la Horia Zilieru, Nicolae Turtureanu. Iar referitor la poeme, sunt mai multe care m-au marcat. Pentru mine un șoc a fost "Luceafărul" atunci când l-am citit, și "Scrisorile lui Mihai Eminescu", dar cum să spun, și poezia lui Constant Tonegaro. Este un amestec, eu nu am avut șansa să fi avut o lectură organizată, structurată, să o iau de jos în sus. La mine a fost un amalgam și nu cred că este un caz izolat. Consider că majoritatea cititorilor au făcut la fel. A fost și șansa și neșansa mea. 

E.U.: Ce este poezia, în accepțiunea dumneavoastră? 
V.T.: Este un subiect la care se poate răspunde printr-o carte de 200 sau 400 de pagini, se poate răspunde printr-o metaforă inspirată, printr-un citat. Aș zice că poezia e un mod de a fi, daca n-ar suna teribil de penibil. Poezia este viața mea de toate zilele. Un poem poate fi și căderea unei frunze, forma unui nor, un personaj, un om pe care îl vezi, o întâmplare, absolut orice. Tot ce este la un moment dat poate căpăta aură de poezie. 

E.U.: Cât de mult lucrați pentru a compune o poezie? Sau e ceva spontan? 
V.T.: De la caz la caz. Oricum cred și în poezia spontană, cred și în poezia elaborată. În ceea ce mă privește, poeziile mele după ce sunt scrise, au o perioadă de gestație. Trebuie să rămână în sertar o săptămână, două, o lună și după aceea abia le reiau. Dincolo de sentimentul de explozie pe care îl simți când așterni pe hârtie, acel ceva pe care-l gândești în momentul respectiv, trebuie să vină și partea a doua, munca șlefuitorului, a celui care trebuie să dea deoparte impuritățile, cel care trebuie să privească detașat oarecum ce a scris. 

E.U.: Considerați că digitalul va lua locul lecturii treptat? 
V.T.: Nu, în niciun caz. Eu aș provoca pe cineva să citească pe internet, să citească de exemplu ”Război și pace”. Să vedem dacă reușește. 

E.U.: Vă învârtiți într-un cerc de oameni iluștri, dacă pot spune așa. De cine vă simțiți cel mai apropiat? 
V.T.: Mă bucur, este marea mea șansă. Mă simt apropiat de cei care îmi sunt cu adevărat prieteni. Și cu respectul cuvenit, de la Nicolae Breban, Ion Mureșan, Eugen Simion, bine, în momentele rare în care am șansa să fiu în preajma lor, până la prietenii mei dragi de aici din Iași care, cum să zic eu, împart și bunele și relele traiului cultural din târgul nostru. Și nu pot să nu mă opresc și la un distins prieten care s-a retras la Pașcani, un excepțional traducător, psiholog, este cel care l-a tradus la noi pe Freud, este vorba de profesorul Leonard Gavril, probabil cel mai vechi gazetar de la noi din țară. O minte absolut sclipitoare la vârsta lui foarte vie. Sigur sunt legat de foarte multe persoane și probabil asta este șansa mea, bucuria mea de a avea prieteni. 

E.U.: Actualmente se mai practică întâlnirile cu cititorii, cenaclurile literare, cluburile de lectură, cum se făceau înainte? 
V.T.: Se practică și sunt semnale cam de peste tot că cenaclul trebuie să reînvie. Cenaclul este o școală într-un context în care școala nu servește prea mult literaturii române. Este cu totul altceva ce se face în școlile noastre, nu prea se face literatură română. Nu din cauza profesorului, ci din cauza programei și a manualelor școlare. Si atunci trebuie să fie entități care să preia mesajul, să acopere acest deficit de lectură, de informație. Trebuie să-i ajute să-și formeze propriile instrumente de apreciere critică, căci în fond asta este important. Întâlnirile cu cititorii din nefericire sunt foarte, foarte rare. Rar vezi câte un director de școală cu un profesor de română, care este luminat și înțelege rostul lor, care să provoace aceste întâlniri. Eu cred că în fiecare școală, în fiecare liceu, ar trebui să se întâmple aceste întâlniri. Un scriitor poate comunica altfel cu elevii. Poate, ferit de povara aceea a calității didactice să comunice mai sincer, mai simplu. Sunt scriitori de toate categoriile, de toate vârstele cu stiluri și personalități distincte, capabili să se adreseze fiecărui orizont de cunoaștere din partea elevului. 

E.U.: "Iași-capitală culturală europeană 2021". Ce părere aveți despre această sintagmă? 
V.T.: Poate fi realistă, dar este enorm de mult de lucrat până acolo. Primul lucru pe care l-aș pune ca semn de întrebare este ce ne lipsește nouă pentru a deveni capitală culturală europeană. Problema care este absolut succesivă este infrastructura culturală. Sigur că aceasta nu se poate face ușor. În primul rând trebuie să reparăm monumentele noastre, să reparăm instituțiile și, în al doilea rând, să construim programe de anvergură internațională. În privința aceasta nu este greu, înseamnă să vedem cum au procedat cei din jur și ce au ei specific. Nu este foarte greu, repet. Problema este și de altă natură. Este foarte important ca cei care construiesc aceste programe, pe umărul celor care se va ridica acest glorios trofeu de capitală culturală europeană, să fie oameni din domeniu, nu neapărat teoreticieni sau numai teoreticieni, ci oameni care să facă o analiză perfectă, care să vorbească elegant, aplicat, spectaculos, despre fenomenul cultural. Este vorba de oameni de acțiune. Oameni care au fost implicați sau care sunt implicați în programe culturale importante, care pot gestiona corect acești pași. Asta-i foarte important. Restul vine de la sine. Iașiul merită! Brașovul este cum este, Craiova este cum este, Clujul a mai câștigat teren în ultima vreme, dar Iașiul rămâne Iași. Indiferent cât am fi noi de ridiculizați pentru acest patriotism păgubos al nostru local. Și apoi, dacă stau bine și mă gândesc, de ce să nu mergem la acest patriotism păgubos și să ne amintim că cea mai mare jertfă din istoria țării a făcut-o Iașiul, cedând capitala Bucureștiului. Odată cedată capitala Bucureștiului, cu ce s-a ales în schimb? Cu primul teatru din România, cu prima universitate din România, deci aceasta a primit el în schimb. Aceasta este gloria și necazul nostru. 

E.U.: Poemele dumneavoastră au o puternică încărcătură emoțională. Ce vă inspiră? 
V.T.: Nu știu ce mă inspiră. Chiar nu știu ce mă inspiră. O stare. Este o stare care cere eliberarea prin cuvânt. 

E.U.: Ce doriți să transmiteți cititorilor care vor parcurge aceste rânduri? 
V.T.: Sinceritatea cuvântului. Frumusețea, frumosul care poate fi găsit oriunde, cu condiția să ai ochii fixați pe el, să ai dioptriile potrivite pentru a vedea frumosul în toate. Sigur că în spate este și o experiență de lectură la care, iată, i-aș invita, i-aș provoca pe cei care citesc aceste rânduri, pentru că nu se poate să scrii fără să cunoști perfect limba română. Cred că un om frumos dacă este îmbrăcat frumos arată și mai bine decât în bermude și în maieu.