miercuri, 23 ianuarie 2013

A 12-a invitaţie la cultură!

Am dat startul pregătirii celui de-al 12-lea număr al Revistei Iuventa.

Tema centrală este: Cinematografia: despre puterea ecranului. 

Deadline pentru trimiterea articolelor: 15 februarie 2013. 

Dacă te afli printre tinerii dornici de a-şi exprima ideile, de a-şi susţine punctele de vedere, de a-şi face simţită prezenţa în vârtejul ideilor, te aşteptăm cu drag să te alături echipei IUVENTA. Orice articol scris de tine poate contribui la modelarea unui nou reper în rândul tinerilor. Adresa de e-mail revista.iuventa@gmail.com îţi stă la dispoziţie!

De asemenea, dacă doreşti să ne susţii şi să fii alături de noi în drumul spre cultură, aşteptăm sugestiile, opiniile tale pe site-ul revistei www.revistaiuventa.ro sau ne poţi contacta la următoarele numere de telefon: 

Dragoş-Andrei Preutescu – 0740.099.013 – redactor şef;
Elena Ungureanu – 0748.350.285 – redactor şef-adjunct.

 Vă dorim mult succes în drumul spre cultură!

duminică, 6 ianuarie 2013

Revista IUVENTA, numărul 11, ianuarie 2013

Echipa Iuventa lansează, la începutul anului 2013, al 11-lea număr al Revistei Iuventa, care are ca reper tematic „Poezia – între simţire şi raţiune”. Prin lectura articolelor, cititorii sunt invitaţi la o meditaţie asupra celor doi poli explicativi ai actului poetic, precizaţi anterior. Se vorbeşte atât despre poezie la nivel teoretic, cât şi la nivel concret, aplicativ. Paginile revistei includ şi un interviu de colecţie cu Zoltan Ionescu, omul în a cărui colecţie personală a fost găsit primul autoportret al lui Nicolae Tonitza. 

La secţiunea „Pânză de păianjen”, tinerii din echipa de redacţie analizează din perspective multiple un fragment din “Faust – o tragedie”, din repertoriul literar al lui Johann Wolfgang Goethe. Secţiunea „Drept şi Societatea” prezintă aspectele binare ale existenţei umane iar secţiunea „Eseu argumentativ” răspunde în acest număr preocupărilor noastre privind purtarea cu alţii sau „Despre mistreţul rănit în orgoliu.” 

"Am vrut să încheiem anul 2012 prin poezie şi versuri care de multe ori trăiesc în noi, sau vor exista în noi. Chiar dacă a fost un an dificil, noi credem în principiile care încă mai pot onora şi conduce spre bine. Fie că vorbim de exemplul personal, de demnitate, de răspundere, suntem conştienţi că mesajul nostru va fi cel mai bine transmis prin arta poetică. Le mulţumim tuturor celor care colaborează cu noi, le mulţumim cititorilor care au fost alături de noi pentru încă 12 luni şi în final le mulţumesc colegilor de echipă, care prin simplul motiv, şi anume acela al credinţei lor în tot ce înseamnă frumos, înţelept, cumpătat şi respectuos prin cultură şi scris, încă mai trăieşte. Echipa Iuventa vă doreşte un An Nou împlinit, mult mai liniştit şi cu toată hărnicia care ne va face să depăşim tot ce va fi rău, obositor şi lipsit de o minimă omenie. La Mulţi Ani!"                                                                                                                                                                                             
Dragoş-Andrei Preutescu, redactor-şef al Revistei Iuventa



joi, 3 ianuarie 2013

De ce Psiho la Iaşi?

În primul rând, precizez din start că nicăieri nu sunt câinii cu covrigi în coadă. La Facultatea de Psihologie din Iaşi ca şi la alte facultăţi de profil din ţară (aici mă raportez strict la centrele universitare cu care am avut contact direct: Cluj, Bucureşti, Sibiu, Timişoara) există profesori buni, cu vocaţie, care s-au născut să fie mentori şi există, din nefericire, profesori care îşi fac meseria doar de funcţionari publici plătiţi de stat. Există colegi care urmează această facultate din pasiune şi dorinţa de a stăpâni domeniul şi de a ajunge buni psihologi şi există colegi care ajung aici din inerţie sau pentru a se alege cu o diplomă. Îmi aduc aminte de un coleg care zicea că “am venit la Psiho din curiozitate”. Ei bine, eu nu am ajuns acolo din curiozitate, am ajuns din ambiţie. Dintr-o poftă flămândă de a cunoaşte şi înţelege omul. Mă aşteptam să descopăr un nou Big-Bang existenţialist. Bineînţeles, m-am înşelat. Nu înveţi să citeşti gândurile oamenilor, să anticipezi diverse acţiuni sau alte poveşti de genul, NU! Înveţi (asta în cazul în care chiar vrei să înveţi) să te autocunoşti şi să-i cunoşti pe ceilalţi. 

De ce recomand Iaşiul? 
Pentru că se poate şi aici. Veţi întâlni pe parcursul anilor de licenţă profesori veritabili, profesionişti impecabili. Şi când zic acest cuvânt gândurile mă îndreaptă rapid spre doamna profesoară Luminiţa Iacob şi nu numai. De asemenea, veţi întâlni seminarişti, asistenţi universitari care vor pune pasiune în ceea ce fac şi vă vor încuraja să vă exprimaţi. Eu nu regret că am terminat la Iaşi. Am cunoscut aici colegi cu care am construit şi construiesc lucruri minunate şi oameni pe care îi consider mentori. Ceea ce vă îndemn este să participaţi la un curs, două, trei înainte de a vă depune dosarul la Facultatea de Psihologie. Intraţi pe teren, testaţi şi vedeţi dacă vă place. Chiar dacă nu veţi înţelege despre ce e vorba, veţi vedea atmosfera: ce, cum şi în ce condiţii se face. După, veţi putea spune Da vreau sau Nu, nu vreau să...! Iar dacă veţi simţi că e locul vostru acolo, oricare aţi fi voi, DO IT! Nimic nu te împlineşte mai mult decât ceea ce faci din plăcere. Şi dacă nici după asta nu veţi fi convinşi care vă este drumul pe care vreţi să-l urmaţi, întrebaţi! În stânga şi-n dreapta, căutaţi, interesaţi-vă! E imposibil să nu găsiţi răspunsul.

Mai jos aveţi identificate încă alte 10 motive (autor: Silvian-Emanuel) pentru care merită să absolviţi Facultatea la Iaşi.

1. Iaşul este singurul dintre oraşele mari ale României care mai păstrează duhul universalităţii româneşti. Deşi în timpul Unirii Principatelor Române (mai exact, între 1856-1866) a existat la Iaşi o puternică facţiune separatistă, antiunionistă, care punea problema decăderii Moldovei şi a Iaşului, prin mutarea centrului de greutate al noului stat la Bucureşti, astăzi, nu numai că abia se mai întrezăreşte vreun duh de patriotism local, dar nu există absolut deloc vreo atitudine separatistă, faţă de celelalte provincii istorice româneşti. Nici nu îşi arogă importanţa regională a Bucureştiului, Clujului sau Timişoarei, nici nu face discriminare. Venind în Iaşi, nu prea ai şanse să fii văzut ca ardelean, sudist, bucureştean etc. Aici eşti doar român! Iaşul a devenit eternul milostiv al istoriei noastre. Dă, dar nu aşteaptă nimic ’napoi! Măcar elevi buni să primească în universităţi, ca să aibă de unde da mai târziu! 

2. De Iaşi se leagă nume precum Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Titu Maiorescu, Vasile Conta, A.D. Xenopol, Nicolae Iorga, Ghoerghe I. Brătianu sau Dimitrie Gusti. Imaginaţi-vă doar cum ar arăta cultura românească fără ei… Şi zic că-i de ajuns! 

3. Ieşenii get-beget sunt nişte domni! Parol! Şi dacă nu ai fost domn până să vii la Iaşi, ai toate şansele să devii unul! Da, contrar stereotipului „cu ţărani di la Muoldova, di Ieşi”! Aici simţi cum satul românesc s-a transferat la oraş. Ca nicăieri în România. Ţăranul român al lui Ernest Bernea, domnificat. 

4. Oraşul este incredibil de primitor cu studenţii. Parcă mereu, cineva, de undeva, te îmbrăţişează. Şi te face să te simţi ca acasă… Şi vezi Iaşul adormit, numai trei luni pe an: iulie, august şi septembrie. Din octombrie, începe primăvara la Iaşi! 

5. La Iaşi se pune altfel problema credinţei. Că deh, e capitala Moldovei, frate! Aici ţi-e ruşine să nu îţi faci cruce când treci pe lângă o biserică, când vezi că îşi face toată lumea. În Bucureşti, cel puţin, dacă îţi faci cruce pe lângă o biserică, ai toate şansele să atragi privirile nedumerite ale trecătorilor. La fel şi cu postul. Dacă e vineri şi vrei un hamburger, s-ar putea să primeşti o remarcă de genul: E vineri! Nu ţii post? Dar cel mai tare este la cantina universităţii, când te uiţi cu coada ochiului în stânga şi în dreapta la toţi studenţii care mănâncă ciorbă de legume şi cartofi prăjiţi, în timp ce tu înaintezi cu capul în pământ parcă, cu o porţie dublă de şniţele şi vreo 3 cârnaţi pe tavă… Şi asta nu este nimic, comparat cu coada de la Mitropolie, la Sfânta Parascheva, în timpul sesiunii. Iar mai mult decât atât, la fiecare pas prin oraş, ai să descoperi câte o biserică. Nu degaba i se şi spune oraşul celor 100 de biserici

6. Pentru că la Iaşi a existat mereu un climat naţional(ist). [Aici fiecare înţelege ce vrea. Dacă unii asociază naţionalismul cu fascismul, crime şi bâte în cap, atunci îmi pare rău!] De aici se văd altfel problemele legate de Basarabia şi Bucovina. La fel de bine, şi chestiunea aşa-numitului Ţinut Secuiesc. Dacă este să vorbim despre studenţi, singurele mişcări studenţeşti de anvergură de dinainte de Piaţa Universităţii (aprilie-iunie 1990) au pornit de la Iaşi, fie că vorbim de momentul Putna-1871 (cu Eminescu şi Xenopol) sau de anii interbelici. Iar Revoluţia din decembrie ’89 nu a început aşa cum ni se spune, la Timişoara pe 16 decembrie, cu „eroul” pastor, actualmente episcop reformat, militant al iredentismului maghiar, care şi-a mai şi bătut soţia (da, v-aţi prins, este vorba de László Tőkés), ci cu un grup bine organizat de ingineri şi intelectuali, la Iaşi, pe data de 14 decembrie. 

7. Deşi este al doilea oraş ca număr de locuitori din România, are o suprafaţă de două ori mai mică decât oraşe precum Clujul, ceea ce face distanţele mult mai scurte. La fel de bine, toate clădirile universităţii sunt aprope una de cealaltă. Aşa că nu va trebui să îţi faci mari griji că trebuie să mergi jumătate de oră cu autobuzul ca să ajungi la un seminar… În majoritatea cazurilor, este de ajuns să treci strada. 

8. Comparat cu alte oraşe, la Iaşi preţurile sunt mult mai mici. Nu aş putea vedea un student cu buget de Iaşi, supravieţuind în Cluj sau mai ales la Bcuureşti. Şi spun asta de la viaţa de zi cu zi, până la chirii. 

9. Dacă vei căuta umbră în Iaşi, nu trebuie să te ascunzi după blocuri. Este imposibil să nu dai de verdeaţă. Iar cea mai veche grădină botanică din România este aşa de mare, încât toţi ieşenii ar putea să încapă în ea, întinşi pe iarbă (aprox. 100 ha). Nu mai vorbesc şi de poezia vie a Copoului! Oh, Copoul…! 

10. De modalităţi de petrecere a timpului liber nu mai vorbesc, că-s destule, fie că vorbim de studiu, sport sau mişcare. Şi avem şi noi un fel de Lipscani (desigur, nu la acelaşi nivel) cu care ne mândrim, căruia îi spunem Lăpuşneanu. Iar, ca în orice centru universitar, este imposibil să nu întorci capul pe stradă.
 Psihologia este prezentă pretutindeni: în distracţie, în muncă, în relaţii, în somn, în vise, etc.

Succes!