joi, 30 august 2012

Ce ne lipseşte?


Revista IUVENTA invită pe toţi cei pasionaţi de scris să trimită articole pentru numărul 10, până pe data de 15 Septembrie 2012. Tema propusă de noi este una cât se poate de interesantă şi de actualitate: “Cultura – afaceri sau perspective societale” .

Acest subiect va atrage cu siguranţă atenţia celor care vând sau câştigă prin cultură, fie că vorbim doar de o simplă strategie de marketing, fie de o atenţie acordată culturii ca element de organizare şi educare. Întrebarea cheie este, ce ne lipseşte? Este vorba de libertate, este vorba de spirit creator, de oameni vii, de mediu favorabil? Oportunitatea de a răspunde acestor întrebări o are fiecare dintre noi.

Secţiunile Revistei IUVENTA unde pot fi incluse articolele voastre le găsiţi aici. Pe site sunt şi toate datele de contact necesare trimiterii articolelor. Pentru orice alt tip de nelămurire, nu ezitaţi să ne contactaţi.

Notă: este important să respectaţi toate criteriile academice de redactare ale unui articol, să fiţi originali şi cât mai creativi.