vineri, 22 iunie 2012

Suntem nişte plagiaţi!?


Dragoş-Andrei Preutescu: Ultimele dezvăluiri despre formele umane personalizate luate sau născute prin metoda plagiatului par să fie singurul adevăr despre ce suntem şi unde suntem la nivel de societate. Modelul plagiatului nu e de ieri sau de azi. El este de foarte multă vreme şi a reuşit să aducă în braţele administrării, conducerii şi a puterii cei mai vicioşi oameni “învăţaţi”, trecuţi printr-o singură schemă academică – “Copy-Paste”. Oare reuşim noi să depăşim acest impediment şi să ne căutăm un drum mai drept? Problema nu este doar la virtuoşii noştri politicieni cu teze de doctorat cumpărate sau copiate, ci o vedem în fiecare zi în facultăţile universităţilor. Sincer să fiu nici până acum nu am avut un întreg seminar (indiferent de disciplină) dedicat învăţării formelor de citare şi sancţionare a plagiatului. Ce facem în situaţia unei ordini sociale educaţionale definită prin plagiat?

Elena Ungureanu: Acest subiect de actualitate, „plagiatul”, precum şi amploarea pe care a luat-o, nu sunt altceva decât tertipuri utilizate în scop de şantaj politic şi compromitere publică, aspecte ce ating inevitabil şi domeniul educaţiei. Construirea unei cariere academice pe baza „furtului intelectual” mi se pare demnă pentru impostori. A clădi ceva pe munca altor persoane este uşor, dar din păcate „nu poţi să prinzi rădăcini picate din cer”. Supramediatizarea plagiatului sper să-şi dovedească şi implicaţiile sociale pozitive, în sensul că trebuie să devină un semnal de alarmă în vederea responsabilizării şi diminuării acesui conflict din sfera academică. Totuşi, de ce se face atât tam-tam referior la plagiat doar în cazul celor care se hotărăsc să iasă din mulţime şi să facă un pas spre public, când exemplele sunt nenumărate?

Dragoş-Andrei Preutescu: Sper că ne dăm seama împreună de golănia politică de care avem parte prin forma de reprezentare a plagiatului. Nu vorbim de X sau de Z, ci de un anumit mod de comportare, care vor viza sau nu vor viza întreaga societate. Când avem şantajişti în politică e normal să se ducă lupte pe toate fronturile. Nu îţi confisca anumite credinţe pretinzând că unul e mai brav decât altul. E o întreagă joacă dea şoarecele şi pisica între cei care au fost “parteneri”. Acum treaba cu plagiatul e doar un fel de caşcaval sau peşte sărat, depinde cui îi este destinat, pisicii sau şoarecelui. Să înţeleg să plagiatul a devenit metodă de şantaj? Păi ele nu cumva se exclud sau îşi maximizează rolul negativ purtat? Când menţionezi că “nu poţi prinde rădăcini picate din cer” clar poţi deveni un adept al compromiterii şi al unui viitor şantaj (aici fiind politic). Da, ai dreptate, şantajul a devenit un obicei politic frecvent utilizat şi nu doar în această zonă poate fi observat. Mă întreb, cine sunt părinţii fondatori ai şantajului în România? Eu spun un lucru, şantajistul şi plagiatorul au la fel de multe vicii separat, dar dublate împreună. Ce ne facem în situaţia asta? Cui să dăm crezare fără a pica în vreo capcană populistă sau intelectualistă?

Elena Ungureanu: Eu nu caut să dau dreptate niciunei categorii. Vreau doar să mă informez şi prin polemică să încerc să descopăr adevărul. Între şantajist şi plagiator există o diferenţă mare. Plagiator poate fi oricine, şantajist nu. E uşor să dai un Copy-Paste, sau să transcrii un fragment dintr-o carte sau să te foloseşti de orice alt tip de sursă inspiraţională nemenţionând sursa. În schimb, pentru a folosi tehnica şantajului trebuie să dispui de o inteligenţă net superioară. Trebuie abilitate şi un acut simţ al perspicacităţii. Revenind la întrebarea ta: cine sunt fondatorii şantajului în România? nu cred că aş putea găsi un răspuns satisfăcător. E ca şi cum te-aş întreba eu pe tine: ce a fost prima dată: oul sau găina? Şi nici nu cred că dacă am avea un răspuns, ne-ar ajuta cu ceva. De ce să căutăm acul în carul cu fân? Problema e ACUM şi AICI. E vorba despre realitatea care ne înconjoară şi care lasă de dorit. Mă refer la acei oameni care pe noi ne reprezintă în lume, oameni care se vor a fi academicieni cu toate titlurile posibile fără a le merita, oameni care vorbesc despre moralitate şi etică profesională în condiţiile în care le încalcă cu desăvârşire. Oare unde se va ajunge în contextul în care actualmente se pierde foarte mult din credibilitatea sistemului educaţional român?

Dragoş-Andrei Preutescu: Şantajul a devenit o formă de manipulare foarte bine pusă la punct. E adevărat şi susţin ideea ta că un şantajist e mai puternic şi mai vicios decât un plagiator. Dacă realitatea este cea pe care o vedem, trebuie atunci să admitem că noi suntem nişte plagiaţi, atât timp cât trăim într-o societate condusă de plagiatori. Este România o ţară plagiată? Sau societatea românească este plagiată? Sistemul de educaţie nici nu mai contează pentru nimeni în astfel de contexte. Totul e la voia întâmplării acolo. Nici măcar nu mai putem vorbi de o credibilitate. Este distorsionat tot sistemul. În lupta păcătoşilor nu mai avem simţ al raţiunii şi al dreptăţii, pentru că nici măcar lupta nu se duce corect.

Revenind la compromiterea publică, iată că zi de zi ne sunt aduse la cunoştinţă cele mai neaşteptate întâmplări. Acum descoperim cine suntem cu adevărat. Cine ne conduce, cine ne învaţă, cine ne salvează, cine ne judecă, cine ne apără, dar dacă totul este făcut sub forma plagiatului (+ a şantajului), atunci ele nu au nici măcar o minimă valabilitate. Poate mă înşel. Eu aştept să văd că din toate acestea am învăţat ceva şi nu o să mai repetăm nimic, dar tare mă tem că luptele duse ca într-un joc ireal ne vor copleşi.   

Elena Ungureanu: În tot acest amalgam referitor la idei prelucrate şi preluate care abundă în realitatea actuală, propun să apelăm la originalitate. În orice domeniu! Ieşirea din tipare! De ce fiecare proiect, idee, reclamă, linie melodică, etc. să aibă o rădăcină în „ceva existent”? Nicolas Boileau- Despréaux spune că Avant donc que d'écrire, apprenez à penser.” / “Înainte de-a scrie, învaţă-te-a gândi”. Să luăm aminte!

Elena Ungureanu
Dragoş-Andrei Preutescu

marți, 19 iunie 2012

Sete de vară



Îşi scaldă timpurile pliurile toate
etalându-şi strălucirea.
Ţâşnesc din vine aburi de libertate
Anunţându-şi împlinirea.



Ascunse pe câmpurile verzi,
Se regăsesc bucurii
Agăţate de razele soarelui
Anunţându-ne împlinirea.



În carnea petalelor vii,
Mocneşte-o tăcere fierbinte.
Sub umbra cuvintelor,
Mângâieri de iubiri,
Muşcă din inimă.



Şi palme de adevăr,
Sfâşie temerile inocente
Aducând în prag de adevăr 
Momente de dor.



Elena Ungureanu
Dragoş-Andrei Preutescu

duminică, 3 iunie 2012

Nu pot să trăiesc cu frică. Prefer să iubesc.

"Totul e temporar. Și necazurile, și bucuriile. Învață, savurează, acum. Nimic nu e la voia întâmplării. Totul e posibil. Răbdarea înseamnă să nu aştepţi."

Vă recomand să citiţi un articol aici şi când veţi simţi că nu mai aveţi poftă de viaţă, mai apăsaţi o dată click aici. Pentru că ne vorbeşte un om, ca de la suflet la suflet. Genial! Şi îndemnul final al articolului să-l citim nu o dată, ci de mii de ori până reuşim să-l interiorizăm şi să-l punem în practică.

Lectură plăcută!