duminică, 19 februarie 2012

Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii!

Frustrant. E frustrant să vezi cum lucrezi la un proiect, cum te pregăteşti să-ţi vezi îndeplinit un vis, dar înainte de a spune Start, brusc apare un alt proiect, cu acelaşi specific, doar că are alt titlu! Şi e şi mai frustrant când acest lucru e făcut de cineva din preajmă, de o "cunoştinţă amicală". Post-factum, se acumulează o tensiune de tip fraieresco-burlească de nedescris. Cineva zicea aşa: "Unei astfel de persoane trebuie să îi dai peste nas cu subtilitate". NU! Nu cred! Sunt convinsă că nu trebuie apelat la aceeaşi monedă! O astfel de persoană îşi va da singură peste nas în timp, când va vedea că iniţiativa demnă de toată admiraţia pe care o propune nu îşi va dovedi aplicabilitatea iniţială. Pentru că oricât de mult ai încerca să copiezi ceva, niciodată nu va avea valoarea lucrului autentic.

Ah, uitasem! Şi mai este o replică şmecheră: "M-am descurcat!" O, da! Păcat că ulciorul nu merge de multe ori la apă!

Nota Bene: Acest articol survine în urma unei reflecţii de ansamblu asupra condiţiei umane. Nu e cu direcţie, deci doresc evitarea oricărei speculaţii fără fundament! E de dorit totuşi ca atunci când vrem să punem bazele unui lucru, să nu ştie stânga ce face dreapta!

sâmbătă, 11 februarie 2012

Tradiţia mărţişorului



Şi dacă tot vrem să oferim o mică bucurie celor din jur, zic să căutăm ceva special, ceva simplu şi deosebit! Aşa ca mărţişoarele din imagine. Sunt făcute cu drag pentru oricine vrea să obţină un zâmbet de la prieteni. Lucrate manual, din pastă modelatoare, simple sau sclipitoare, cu flori sau buburuze, toate duc cu gândul la primăvară. Pentru cei mai nonconformişti, mărţişoarele pot fi transformate în pandantiv sau broşă.

Otilia Iutiş, studentă la Facultatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, doreşte să vină în întâmpinarea noastră cu aceste minunate mărţişoare, pe care le oferă la preţuri accesibile, modice, tipice unui business studenţesc (orice mărţişor costă 2.5 lei).

Detalii găsiţi pe pagina personală de Facebook (Accesorii handmade) sau la adresa de e-mail austronautumn@yahoo.com .

Consider că trebuie să menţinem tradiţia MĂRŢIŞORULUI autentic şi să nu cumpărăm kitch-urile existente pe piaţa actuală! Dacă tot vrem să ne bucurăm de primăvară, de ce să nu ne bucurăm în stil autentic, original, tradiţional, pur românesc?

luni, 6 februarie 2012

Inimă vs. Minte

„E atât de greu să stai între minte şi inimă şi să te lupţi s-o împaci pe cea din urmă cu dreptăţile celei dintâi.”
~Gala Galaction~

Dragoş Preutescu: M-am gândit că ar trebuie să scriem ceva interesant. Nu ştiu ce ar putea fi interesant, în aşa fel încât să depăşim pe cât posibil limitele nimicului şi al insecurităţii vizionare. Dar vreau să vorbim despre ochiul ascuns al acţiunilor noastre. Acţiunile noastre se bazează oare pe false aparenţe, pe un matrix al colportării sau pe un simplu efect ce străbate atât inima, cât şi mintea? Şi vreau să punem în toată această acţiune un amestec de frivolice gândiri exterioare. În această consecinţă tu cu ce acţionezi, cu inima, sau cu mintea? Ce te face să ai dreptul la o proprietate decizională? Şi de ce?

Elena Ungureanu: Eu am încredere că ochiul tău va şti să descopere întotdeauna mecanismul care stă la baza acţiunilor noastre. Vorbim de aparenţă sau de esenţă? Cred că dacă aş avea cea mai sclipitoare minte dar nu aş şti să o trec prin filtrul inimii, nimic nu sunt. Căci puterea inimii este infinit mai măreaţă decât cea a creierului, ea te înalţă, ea te ridică, ea te fortifică. Dar pentru a cuceri Inima trebuie să te angajezi în luptă, trebuie credinţă, osteneală şi perseverenţă deoarece încununarea vine întotdeauna doar la sfârşit. Oare nu cumva tocmai acest joc între inimă şi minte va face să răsară Soarele?

Dragoş Preutescu: Vorbim de esenţă. Aparenţa e uşor de câştigat şi manipulat. Dar poate cele mai sclipitoare minţi sunt conduse de cele mai sclipitoare inimi şi invers, nu crezi? Nu consider că inima te fortifică, mai degrabă te defineşte ca fiinţă şi te împacă cu simpla condiţie a oamenilor, că suntem muritori şi veşnic atraşi de vise şi idealuri (mai bune, nebune sau rele). Mintea este cea care face acte de împăcare între afirmare, toleranţă, succes, deznodământ şi discernământ. Inima te pune în braţele mecanismului, dar mintea conduce mecanismul spre cauzele realizării. Oare toţi percep inima şi mintea ca două jurisprudenţe? Şi încă ceva, poate ochiul meu înţelege mecanismul, dar ce se întâmplă cu ochii celorlalţi? Ei cum văd mecanismul acţiunilor noastre?

Elena Ungureanu: În acest caz, propun să apelăm la puţină maieutică. Cine sunt ceilalţi? Trebuie să dăm explicaţii celorlalţi pentru acţiunile noastre atâta timp cât ele ne privesc numai pe noi? Pentru a lua o decizie, trebuie să mă raportez la ceilalţi? Nu! Pentru că eu am o inimă suficient de puternică şi o minte destul de curajoasă încât pot să fac mecanismul să meargă şi fără intervenţia „gândirii exterioare”. Pentru că adevăratele răspunsuri le găsim doar în noi înşine. Ceilalţi ne pot ghida, ne pot înţelege superficial, aparent, banal, dar profunzimea lucrurilor o simte doar cel care trăieşte în vârtejul mecanismului. Sunt conştientă că acest mecanism al acţiunilor noastre va pendula mereu între „inimă” şi „minte”, dar în acelaşi timp ştiu că inima va fi cea care îi va da strălucire, pentru că „ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată”.

Dragoş Preutescu: Nu trebuie să ne raportăm la ceilalţi, nicidecum, dar când spui că ne “pot ghida” atunci apare o lipsă în vârtejul mecanismului. “Ceilalţi” sunt toţi cei care pătrund în ochiul mecanismului tău fie cu voia ta, fie forţat. Dar dacă nu ar mai fi “ceilalţi” cum s-ar mai raporta inima faţă de minte? “Ceilalţi” reprezintă oamenii care ne înconjoară, care apelează la noi, ne urmează, ne folosesc. Şi în momentul ăsta începi să primeşti indicaţii fie de la inimă, fie de la minte. Ce se întâmplă când vrei să faci ceva util pentru “ceilalţi”, iar ei nu înţeleg? Dar atunci când lucrezi într-o echipă, sau vrei să formezi o echipă? Echipa poate înseamna cel puţin două persoane. Unde este ochiul în echipă?

Elena Ungureanu: Aici este vorba despre registrul mecanismului. Datorită unicităţii sale, fiecare persoană reprezintă un prototip mental în sine şi drept urmare, are capacitatea de a extrage ceea ce este util pentru sine şi de a se alătura (sau nu) celor care promovează utilul. Multe traiectorii originale ale acestui „ochi în echipă” se formează incognito, la adăpostul privirilor unui colectiv, departe de gândirea exterioară. Pentru echilibru în acţiunile întreprinse trebuie să înţelegem dinamica interacţiunilor celor două componente ale mecanismului (Inimă şi Minte). Eficienţa şi forţa unui colectiv depind de funcţionarea optimă şi de calitatea acestor două elemente. Tot ea face să înaintăm prudent, cu răbdare sau, dimpotrivă, în regim de urgenţă, spre un nivel de ambiţie al cărei proximitate şi intensitate variază în funcţie de idealurile noastre.

Dragoş Preutescu: Ca o ultimă remarcă, cu ce este mai diferit un ideal faţă de un model? Discutăm foarte mult despre modele astăzi, dar până la urmă esenţa despre care am vorbit la început şi scopul acelui “ochi în echipă” pare să fie idealul.

Elena Ungureanu
Dragoş-Andrei Preutescu