marți, 31 ianuarie 2012

Acţiune vs. realizare – joc social finit sau infinit?

„Minuni în vremea noastră nu cred a se mai face”.

Un bob de zăbavă, un scurt răgaz pentru meditaţie. Pentru ce oare nu se mai fac minuni şi în zilele noastre? Pentru că oamenii nu mai cred în ele. Iar ceva în care nu crezi, nu există. Trăim într-o lume dominată de pragmatism, astfel încât ceea ce contează în primul rând sunt banii, în al doilea rând banii, iar în al treilea rând banii. Se spune despre bani că fac minuni, oamenii îşi doresc bani ca să le asigure îmbelşugarea, fericirea, sănătatea, etc. Realitatea prezentului ne arată faptul că banii au devenit fondul şi forma pentru ca un om să fie motivat să acţioneze şi să realizeze. Toate aceste aspecte prezentate mai sus mă duc cu gândul la o simplă întrebare: „La ce foloseşte unui om să câştige lumea toată, dacă-şi pierde sufletul?”

Personal cred că acest joc social între “a acţiona” şi “a realiza” depăşeşte implicaţiile materiale. Altfel, cum explicăm faptul că un poet de geniu cum este Eminescu (“nu a fost, ci este” – cum foarte frumos afirma unul dintre exegezii operei sale) rosteşte mari adevăruri prin poemele sale, a acţionat şi a realizat o sensibilizare a societăţii prin versurile sale? Şi asta se întâmplă deoarece poeţii au străfulgerări graţie cărora văd dincolo de aparenţe, văd metafizic, lăsând la o parte percepţiile pur materialiste. La acest aspect fac referire. La acele persoane care ştiu că “a realiza” implică şi o dimensiune afectivă. “Acţiunea” trebuie privită ca un sistem interactiv de idei constructive ce îşi extrage soliditatea din mai mulţi parametri (afectiv, cognitiv, motivaţional) şi nu se rezumă doar la cel material, palpabil.

Reuşita de a realiza ceva în viaţă este o artă de a acţiona, de a-ţi trăi viaţa într-un mod dinamic şi inspirat, care îi îndeamnă pe anumiţi indivizi să fie în permanentă mişcare, să înainteze, să crească, să se înalţe, să-şi atingă şi să-şi reînnoiască obiectivele, şi să rezolve, din mers, dificultăţile întâlnite, găsind soluţii favorabile pentru ei şi pentru cei din jur.

Lumina “realizării”, a “creaţiei” constă în minunatul elan care ne face să tindem mereu spre mai înainte şi mai sus, care îl face pe om să se autodepăşească. Umbrele sunt îndoiala şi angoasa ce ne cuprind de fiecare dată când ne cramponăm de insuficienţele materiale şi ne temem că nu vom mai putea progresa deoarece suntem ţinuţi departe de reuşită de împrejurări defavorabile sau de slăbiciune personală care ni se pare insurmontabilă. Pentru a conchide, afirm cu tărie că “a realiza” depinde mai mult de “a vrea” şi nu de “a avea”, căci “Oamenii dau vina întotdeauna pe împrejurări pentru ceea ce sunt. Eu nu cred în împrejurări. Oamenii care reuşesc în viaţa sunt aceia care pleacă în căutarea împrejurărilor favorabile dorite, şi dacă nu le găsesc, le creează." (G.B. Shaw). Acesta este reperul meu la care mă raportez atunci când vorbesc despre “acţiune şi realizare.”

Elena Ungureanu
Articol publicat în Revista IUVENTA, nr.7, decembrie 2011

joi, 26 ianuarie 2012

Doamne

Doamne,
Ia-mă de mână
Şi hai să fugim în lume,
Să ieşim puţin, la aer.
Poate schimbând curenţii,
O să mă simt şi eu în larg,
Lângă Tine.

~M.Sorescu~

vineri, 13 ianuarie 2012

Ion


Nu, nu e vorba de romanul "Ion" al lui Liviu Rebreanu, e vorba de romanul eponim Ionuţ Croitoru. Întâmplarea face că suntem colegi de grupă la facultate de aproape 3 ani şi dacă m-ar fi întrebat cineva până mai ieri cum l-aş descrie într-un cuvânt, fără doar şi poate aş fi zis: "miştocar". De ce? Pentru că glumeşte atât de mult încât nu mai ştii când vorbeşte serios. Are atâţia gărgăuni creativi în cap încât pentru a-i ţine pasul trebuie să fii într-o formă foarte bună şi să ai la rândul tău un întreg arsenal de replici glumeţo-miştocăreşti. Ori, eu nu sunt adepta acestui stil. Când e să glumesc, glumesc, intru în joc, ţin pasul, dar când e ceva serios, cer aceeaşi seriozitate.

Ei bine, ieri m-a rugat o colegă să particip la un eveniment pe care îl organizase ea împreună cu nişte colegi. Acolo mă întâlnesc cu Ionuţ Croitoru. După acest eveniment, am hotărât cu toţii să mergem la "Curtea Berarilor" să ne bucurăm de reuşita respectivei acţiuni. Acolo, scaunul meu se afla lângă scaunul lui Ionuţ Croitoru. Evident mă gândisem că trebuie să-mi activez ironiile şi că voi avea parte de o seară "glumeaţă".

Am comandat un vin fiert, Ionuţ o bere şi am început să vorbim şi să vorbim şi să vorbim. La un momentat dat amândoi aveam lacrimi în ochi pentru sinceritatea cu vorbeam. Instant realizasem cât de frumos e omul pe care îl aveam alături: "Elena, eu nu sunt un miştocar. Glumele pe care le am în program sunt un mecanism de apărare pe care trebuie să îl afişez în exterior!".

Am avut parte de o discuţie atât de faină şi de matură, încât sunt uluită cât de mult putem greşi în perceperea unui om. Ajungând aproape de casă, pentru că m-a condus "ca să mai stăm de vorbă", mă strânge în braţe şi îmi zice că îi pare rău că nu s-a lăsat descoperit mai de demult.

Întâmplarea de ieri îmi dă de gândit. Oare pe lângă câţi astfel de oameni trecem zilnic şi nu îi apreciem la adevărata valoare din cauza prejudecăţilor? Greu de ghicit!

PS: Merci Ionuţ Croitoru pentru că mi-ai amintit cât de frumos e să fim oameni!

joi, 5 ianuarie 2012

3, 2, 1 - START !


Vâscul - în mitologia greacă simbolizează pace, iubire şi înţelepciune

Gata cu vacanţa, mereu prea scurtă! Trebuie să ne mobilizăm din nou şi să ne îndreptăm spre planuri măreţe şi frumoase. Şi anul acesta avem dreptul să fim deosebiţi! Eu mi-am notat pe o foaie următoarele cuvinte: trăire, efort, încredere, perseverenţă, scop, organizare, concentrare, obstacol, ambiţie. Acestea sunt cuvintele pentru care pledez în 2012!

Şi puţin mai multă selectivitate aş zice, din toate punctele de vedere (persoane, evenimente, proiecte). Planuri peste planuri, idei peste idei tocmai au fost concretizate într-o reprezentare de tip optimist-idealistă. Bineînţeles, am lăsat loc şi imprevizibilului care mai mult decât sigur îşi va face prezenţa subtil. Fiind un an dodoloţ în evenimente existenţiale pentru mine, sper să reuşesc să actualizez constant blogul şi sper să primesc în continuare feedback-uri la fel de frumoase ca cel pe care, inopinat, l-am primit azi: "savurez tot ce scrii". Astfel de remarci, aparent fugitive, îţi dau certitudinea lucrului bine făcut. De asemenea, ţin să adaug că blogul va rămâne în această formulă până în luna iulie, iar imediat după licenţă, o dată cu împlinirea a 3 anişori virtuali, vom pregăti şi o transformare mediatică.

Pentru a conchide această primă postare a anului 2012 afirm cu tărie că fiecare dintre noi poate fi un om deosebit. Nu e o iluzie, nu e o fata Morgana, nu e un sofism. E o credinţă personală ca şi cea a asumării lui Dumnezeu, pe care-l cauţi neobosit şi care, tocmai de aceea, îţi umple viaţa.