joi, 29 decembrie 2011

Decembrie imagistic I

Biblioteca Gh. Asachi Iaşi, pregătiri pentru Proiectul umanitar
"Şi tu poţi fi magia Crăciunului lor"

Amfiteatrul DIV, FPSE, "Seara de colinde"

Casa Universitarilor, o parte dintre membrii Asociaţiei "Societatea Pentru Psihologie"

Cu colinda pe la domnii profesori

Valea Adâncă, Proiectul Umanitar "Şi tu poţi fi magia Crăciunului lor"

Din Blaga citire "Eu cred că veşnicia s-a născut la sat..."

Bârnova, "E seara cea Sfântă, când colindele se cântă"

Ps: Va urma! Voi completa aceasta postare cu poze de la alte evenimente, proiecte, reuniuni prietenesco-iernatice imediat ce voi intra în posesia lor! Până atunci, vă invit să vă delectaţi cu un "Decembre" al universului liric bacovian plin de expresivitate artistică.

Te uită cum ninge decembre,
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvaţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine.
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte-nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi-nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde, citeşte-nainte.

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Crăciun Fericit!

În Ajunul Sărbătorilor de Iarnă, ce reaprind în inimile noastre candela speranţei şi a iubirii, vă transmit cele mai sincere urări de bine, zile senine şi fericire. Fie ca tot ce-i mai sincer, mai pur şi mai curat să-şi facă prezenţa în inimile şi casele noastre.

Crăciun Fericit alături de cei dragi!

joi, 15 decembrie 2011

"La casa cu oameni buni, Dumnezeu face minuni..."

Nu poate exista Crăciunul fără pregătirile ce se fac în casele noastre și în sufletele noastre. Astăzi peste tot au răsunat colinde. Pe cât de frig a fost afară, pe atât de cald a fost în inimile noastre. Alături de mulţi tineri studenţi ieşeni am participat la Marşul "Bucuria Colindelor".

Acest eveniment este la ediţia a 3a în Iaşi şi are ca scop să adune un număr cât mai mare de tineri pentru a cânta împreună colinde cunoscute şi pentru a simţi mai intens bucuria Naşterii Domnului. Bilanţul acestei acţiuni a fost făcut de către colegul nostru Ionuţ, care mai în glumă, mai în serios, a dat verdictul: "Am mai scăpat de vreo două, trei păcate."


Pentru acest eveniment, Asociaţia ASCOR a pregătit un număr de 300 de stele tradiţionale (din lemn împodobit cu ghirlande) care au fost împărţite participanţilor la marş, împreună cu versurile celor mai cunoscute colinde pe care le-am cântat împreună.

Traseul marşului a fost următorul: Universitate - Str. Lapuşneanu - Piaţa Unirii - Bulevardul Ştefan cel Mare - Catedrală.


Sper ca şi anul viitor bucuria Crăciunului să ne prindă împreună!

duminică, 11 decembrie 2011

O politică tânără

Ieri am participat la un training de campanie politică intitulat sugestiv "O politică tânără - perspective 2012" susţinut de către Asist. Univ. Georgiana Alexandrescu, din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, UAIC. Acest program este organizat la nivel naţional şi susţinut de către Fundaţia Friedrich Ebert.

Trainingul a fost structurat în două părţi tematice:
1. Ce înseamnă identitatea politică?
2. Comunicarea de campanie
şi organizat sub formă de debate şi lucru în echipă.



Întrebările care survin în urma participării la acest training sunt următoarele: Ce ne asumăm în politică? Avem o perspectivă asupra rolurilor, misiunilor şi opţiunilor de acţiune politică? Putem noi, ca tineri, să punem ceva în mişcare din punct de vedere politic? Avem ambiţia de a aduce un nou suflu ideologic sau ne mulţumim să fim spectatori ai politicii, ai acestui "teatru uriaş, cu textieri ipocriţi şi actori slabi?" cum o descrie V.Butulescu. Nu ştiu... Întreb!

Ca cetăţean de rând al acestei ţări, am certitudinea unui singur fapt: avem nevoie de o viziune politică bine stabilită, în interesul oamenilor şi nu a orgoliilor ţestoşilor politici. Asta dacă vrem să ştim unde vrem să ajungem şi pe ce drum trebuie să mergem.

miercuri, 7 decembrie 2011

Revista IUVENTA, nr. 7, decembrie 2011!

În numărul 7 al Revistei IUVENTA aflăm care este raportul dintre intelectuali şi putere, ce presupune dimensiunea istorică a lecturii, cum se încearcă eliminarea violenţei împotriva femeii, care sunt implicaţiile „terapiei virtuale” în magia picturii şi multe altele. Întregul conţinut tematic gravitează în jurul ideii următoare “Acţiune şi realizare – fond şi formă în activitatea umană astăzi”.

Vă dorim lectură plăcută!


duminică, 4 decembrie 2011

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

"În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate
împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și
suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg
împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață
diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă,
contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este
o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a
obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici
eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de
tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi
consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă
de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat
Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi
place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am
întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am
înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc
trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo
unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă
poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea
devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat."


Nu trebuie să ne temem de confruntări,
Din haos se nasc stelele!


~Charlie Chaplin~

Once Upon A December



sâmbătă, 3 decembrie 2011

Iubirea - morb sau remediu?

Caius Valerius Catullus
Sursa foto: Google

Articol publicat în Revista Şcolară „Tracitas atque Latinitas”, Ed. Graphys
Autor: Elena Ungureanu, Coord. Secţiunea Literatură Latină, dec.2011


Opera lui Caius Valerius Catullus constă din 113 poezii (116 după numărătoarea tradiţională, din care însă trei, numerele 18, 19 şi 20, nu figurează în manuscrisele poetului). Aceste poezii de dimensiuni şi metre deosebite, sunt variate ca ton şi cuprins: poezii de dragoste, poezii ocazionale, epitalame, poeme epice, elegii, epigrame satirice. Două lucruri explică şi definesc această operă: pe de o parte, personalitatea artistică a autorului ei şi cea omenească – pe de alta, apartenenţa lui la alexandrismul roman, derivat din cel grec.

Înscriindu-se în cercul neotericilor, Catullus va privilegia poemele scurte, graţioase, îndreptate spre expresia sentimentelor personale, propunând spaţiul latin alexandrismului. Arta variată, simplă şi spontană a liricii catuliene poate fi considerată profund modernă graţie trăsăturilor specifice şi diversităţii tematice, în care alternează pasiunea devorantă pentru o iubită capricioasă, lirismul miniatural, frivol şi galant, elegia tandră, epigrama caustică, violentă şi poemele mitologice savante. Trăsătura specifică a acestui univers poetic, este faptul că aici se întrepătrund erudiţia cu rafinamentul. Pentru a sublinia dihotomia dintre curentul conservator şi cel inovator în literatură, poetul se va situa la polul opus lui Cicero: faţă de „optimus omnium patronus”, el se desemnează ca fiind „pessimus omnium poeta”.

În poeziile pe care Catullus le-a numit „nimicuri” se găsesc, mai întâi, poeziile închinate Lesbiei, iubita lui, din care nu lipseşte nicio nuanţă a sentimentului dragostei, de la cel mai copilăresc fior şi de la cea mai pasionată înflăcărare până la o tot aşa de pasionată ură. Câteva dintre ele sunt celebre, adevărate bijuterii artistice, delicate şi graţioase. În articolul meu voi face referire la două dintre aceste poeme şi anume: „Bassia mille” – O mie de săruturi şi „Iniuria Lesbiae” – Dezamăgire. Cele două poeme sunt mărci ale două universuri poetice pe cât de distincte, pe atât de complementare: poemul seducerii, perioada iubirii împărţăşite şi poemul amăgirii şi al lucidităţii, perioada iubirii neîmpărtăşite.

Prima etapă este cea a iubirii arzătoare reciproce, a jocului amoros atât de drag lui Catullus, în care poetul dedică adevărate imnuri iubirii şi ode femeii iubite. Prin intermediul poemului „Bassia mille” – O mie de săruturi, poetul îşi exprimă mulţumirea pentru cucerirea iubitei, dezvăluie pasiuni împărtăşite şi idolatrizează femeia iubită. „Vivamus, mea Lesbia, atque amemus / rumoresque senum severiorum / omnes unius aestimemus assis.” – “Să trăim, Lesbia mea, şi să nu / dăm un ban pe bârfele / bătrânilor prea severi.” Esenţa şi profunzimea sentimentelor reies din stilul cristalin şi exprimarea simplă, din maniera directă de abordare a iubitei. “Soles occidere et redire possunt; / nobis cum semel occidit brevis lux, / nox est perpetua una dormienda. / Da mi basia mille, deinde centum, / dein mille altera, dein secunda centum, / deinde usque altera mille, deinde centum.” – “Sori pot să apună şi să revină; de îndată / ce ne-a apus scurta licărire a vieţii, / Trebuie să dormim o viaţă veşnică. / Dă-mi o mie de sărutări, apoi o sută / apoi cealaltă mie, apoi a doua sută / după aceea, cealaltă mie, apoi o sută. Motivul sărutului devine pentru poet simbol al iubirii împărtăşite care atrage invidia celor din jur, aparent a duşmanilor, “quis malus”-“curioşilor”. Efemeritatea vieţii şi veşnicia morţii, regăsite în antiteza “Soles occidere et redire possunt” şi în epitetele antitetice “brevis lux” şi “nox perpetua”, par să nu aibe nicio valoare în ochii îndrăgostitului artist, să nu afecteze iubirea dintre cei doi, ci dimpotrivă, reprezintă un impuls epicureic, un carpe diem transfigurat în conjunctivele: “vivamus” şi “amemus”.

Al doilea poem pe care l-am propus pentru a ilustra dualitatea celor doi poli tematici este “Iniuria Lesbiae” – “Dezamăgire”. Se remarcă faptul că tânărul artist începe o viaţă din ce în ce mai frivolă, emoţii pricinuite de deziluziile încercate de poet, care iniţial îşi va afişa indiferenţa în versurile sale, ulterior îşi va exprima amărăciunea şi chiar ura înverşunată ce nu poate stinge însă dragostea sa ferventă, încheind prin a prezenta iubirea ca pe o boală incurabilă de care doar zeii îl pot scăpa sau simţul civic al eului poetic, refugiul în singurătate. “Dicebas quondam solum te nosse / Catullum / Lesbia, nec prae me velle tenere Iovem. / Dilexi tum te non tantum ut vulgus amicam, / sed pate rut gnatos diligit et generos.” – “Tu-mi ziceai odinioară: “te cunosc numai / pe tine” / Tu-mi ziceai că nici pe Joe l-al tău sân nu / vrei să-l ţii. / Te-am iubit atunci, nu însă cum iubeşte-un oarecine, / Ci cum tatăl îşi iubeşte ginerii şi pe copii.” Poetul îşi destăinuie propriile sentimente într-o aparentă cronologie: de la cele mai subtile până la cele mai vulgare, de la cele mai tacite până la cele mai pasionale, de la cele mai înflăcărate până la cele mai revoltătoare. El are curajul să-şi exprime sincer, pentru prima dată în literatura latină, zbuciumul vieţii personale, lăsând liricii adevărate bijuterii artistice. “Nunc te cognovi; quare etsi impensius uror, / multo mi tames es vilior et levior. / Qui potis est? Inquis. Quod amantem / iniuria talis / cogit amare magis, sed bene velle minus”. – “Acum te cunosc! De-aceea dacă ard de dor mai tare, / Ah! În ochii mei căzută, preţ tu nu mai poţi / avea. / Cum se poate? ‘întrebi. – Fiindcă o / asemenea trădare / Focul patimii ţi-aprinde, dar ucide / dragostea!”. Cuvântul cheie “iniuria” prezintă două valenţe antitetice ale trădării, pe de o parte poate stârni gelozii şi înteţi focul iubirii (“amare magis”), pe de altă parte poate distruge pasiunea pură, imuabilă (“velle minus”), oricât de imposibilă ar fi trecerea atât de uşoară de la iubire la ură: “Quid potis est?”. Interogaţia poate fi adresată mai mult sieşi decât iubitei, fiindcă poetul nu pare convins că va putea renunţa la marea iubire. Lupta aprigă care se dă în sufletul poetului între raţiunea care-l îndeamnă să revină la realitate şi pasiunea care-i mistuie fiinţa îl califică pe îndrăgostit prin epitetul “mister”.

Lirica de dragoste a cunoscut nenumărate expresii de transpunere a iubirilor de orice fel, de la iubiri împlinite până la iubiri amare, cântate în versurile frustrării şi singurătăţii, de la iubiri imposibile până la iubiri fictive. Aparţinând unor epoci şi unor civilizaţii diferite, edificatorii liricii de dragoste au reuşit să formeze un stil aparte, aspirând prin versul lor miraculos la maturitatea geniului şi creaţiei. Iubirea devine un loccus communis în literatura universală, un mijloc de cunoaştere, o cale de atingere a desăvârşirii spirituale şi împlinirii umane.

Bibliografie:
1. Catullus, Caius Valerius, „Poezii”, Ed. Pentru Literatură, Bucureşti, 1968
2. Tiron, Delia, „Fişe de literatura latină”, Ed. Graphys, Iaşi, 2007