sâmbătă, 30 aprilie 2011

Lumeee, cât te iubesc!

Azi am împlinit 21 de ani şi sunt fericită pentru că am aproape cei mai faini oameni. De dimineaţă încontinuu am primit urări de bine şi vă mulţumesc tuturor pentru asta. Vă iubesc!

Mulţumesc îndeosebi colegului meu Iulian pentru că a avut grijă să-mi trimită cele mai „sufletiste” gânduri de bine în această zi. Simplu şi cuprinzător! Mulţumesc Iulian! Şi tu să ai parte de tot ce poate fi mai frumos în lume!

"Printre mulţimea de oameni mă înscriu şi eu să îţi zic la mulţi ani, cu toate cele bune, dar nu din lume că sunt cam relative, ci mai degrabă cu toate cele bune ale cerului, sunt mai veşnice şi preţioase, mai ales că Domnul nu poate fi decât foarte bun. Am preferat să trimit acest mesaj privat dorind totodată să îţi spun că te admir pentru felul tău de a fi, ideal şi în căutarea frumosului. Există un cuvânt mai mare decât felicitări ?:-p Fiindcă puţini reuşesc să rămână pe calea virtuţii, în zile ca ale noastre. Preţuiesc enorm astfel de oameni şi poate avem ocazia să ne vedem mai des. O companie cu oameni ca tine e rară şi scumpă... La mulţi ani din nou, cu mulţi ani frumoşi."

Mulţumesc! Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru că mi-aţi fost alături în această zi! Să trăim cu toţii mulţi şi fericiţi ani!

vineri, 22 aprilie 2011

Făclii de Sărbătoare


Când omul vede şi simte că totul în jurul său este schimbător şi trecător, că el însuşi este trecător, atunci e oarecum obligat să constate că existenţa însăşi este trecere, transformare, venire de undeva, tot spre necunoscut. Credinţa însă, ca legătură vie a omului cu Dumnezeu, dă sens şi conţinut spiritual existenţei ca trecere. Deoarece sărbătorile creştine riscă să fie reduse la festivaluri artistice şi culinare, este necesară evidenţierea înţelesurilor creştine exprimate în toate Sărbătorile Creştine, dar mai ales în "Sărbătoarea Sărbătorilor" sau Sfintele Paşti.

Cuvântul românesc Paşte, la singular, sau Paşti, la plural, vine, prin filiera greco-latină, din cuvântul ebraic Pesah, care înseamnă trecere derivând la rândul său din cuvântul egiptean Paseh, care înseamnă tot trecere. În limba greacă Pesah a fost tradus cu Pascha, iar în limba latină cu Pasqua.

Semnificaţia sărbătorii "Paştelui" era însă deosebită în religia egipteană şi în religia ebraică. Mai precis, în religia egipteană, prin Paseh se sărbătorea ziua echinocţiului de primăvară, adică a trecerii soarelui din emisfera australă în cea boreală, ca zi a biruinţei luminii asupra întunericului. Evreii au păstrat-o, dându-i însă un sens naţional şi religios.

În religia iudaică, sărbătoarea Paştilor (Pesah) sau sărbătoarea azimilor era aniversarea sau amintirea trecerii lui Dumnezeu pe deasupra sau pe lângă casele evreilor din Egipt şi cruţarea lor de moarte, precum şi amintirea trecerii poporului evreu prin Marea Roşie şi eliberarea lui din robia Egiptului. Sărbătoarea se prăznuia la 14 Nisan şi coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.

Creştinismul a preluat sărbătoarea Paştilor din iudaism, dar i-a dat un conţinut şi un sens nou: comemorarea sau pomenirea Patimilor, Morţii şi Învierii lui Hristos, evenimente care au concis cu Paştele iudaic în anul 30 sau 33 al erei creştine. Astfel, Paştele creştin este sărbătoarea trecerii de la păcat şi moarte la sfinţenie şi viaţă veşnică. Aşadar, între vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină există o legătură de nume şi de coincidenţă cronologică, dar o deosebire de conţinut şi semnificaţie.

Dată fiind importanţa sa deosebită, ca centru teologic şi spiritual al întregii vieţi liturgige ortodoxe, Sărbătoarea Sfintelor Paşti este precedată de şapte săptămâni de "Înviere” a sufletului din păcate, prin post, pocăinţă, rugăciune intensă, fapte bune şi împărtăşire euharistică mai deasă, iar apoi printr-o intensă şi profundă bucurie, adusă în suflet de biruinţa sfinţeniei asupra păcatului şi de biruinţa vieţii-comuniune asupra morţii-despărţire.

Hainele luminoase şi frumoase, mielul pascal, ouăle roşii sau ouăle încondeiate, bucatele alese, florile şi darurile făcute celor care se bucură de iubirea noastră pentru ei, toate acestea confirmă salutul - mărturisire de credinţă: Hristos a Înviat! - Adevărat a Înviat!, pe care-l rostesc timp de 40 de zile, de la Paşti până la Înălţare, creştinii ortodocşi în orice moment al zilei.


Bibliografie: Făclii de Înviere - Înţelesuri ale Sfintelor Paşti, Patriarhul Daniel, Ed. Trinitas, 2005

Elena Ungureanu

duminică, 10 aprilie 2011

Cuvântul Soare în cuvântul Cer apune!


Trăire

Între clipa unei ore nebune
Și secunda zbaterii de inimă
Dorm cuvinte
Murind.

Ne e frică să spargem tăcerea
Și înțelegem din priviri
Sunetul fericirii
Mimând.

Ne sărutăm strâmt
Și ne îmbrățișăm color
Cu vise alb-negru,
Înghețând.

Și totuși ne e frică să nu spargem
Gheața care zace între noi,
Să nu călcăm pe iarnă
Alunecând.

~Lorelei~

vineri, 1 aprilie 2011

Aromă de Soare

Iubesc poezia. Mi-s dragi cuvintele. Cred că e forma cea mai rafinată, pură şi sensibilă de a-ţi aşterne sentimentele pe hârtie. "Suflul" poeziei cucereşte universul uman de multe ori strivit de cuvintele mult prea umane. Cea mai frumoasă definiţie a poeziei am găsit-o la marele poet Grigore Vieru, care o defineşte astfel: "Poezia este secretul creierului scăpat din gura inimii."

Superb! Am scris despre poezie deoarece zilele acestea am citit o poezie minunată, scrisă de un coleg, o poezie cu aromă de soare care invită cititorul la sensibilitate, la ieşirea din neutralitate şi din banalitatea cotidiană. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să-şi ofere privilegiul de a re-simţi starea de poezie.


"Mă încălzesc cu o
bucată din marea caldă.

Îmi îngrijesc pielea cu
alge din nisip.

Mă gândesc la ţine
privind la orizontul literal.

Te iubesc cu aromă din
Soare.


Te văd grăbită prin Cer,
distinsă prin refren.

Asculţi motive privind,
şi te rogi pentru clipe de senin.

Simţi anotimpul în piept,
Şi te prinzi alături de el."

( “Aromă de Soare”, Dragoş-Andrei Preutescu)