luni, 30 august 2010

Piţipoanca şi manelistul, modele sociale?



Ce reprezintă modelul în societatea actuală? Cum percepem valoarea? Mai există aşa ceva? La aceste întrebări am încercat să dau un răspuns, dar de fiecare dată am avut impresia că ceva lipseşte din răspunsul meu. De ce? Pentru că la noi, în prezentul nostru, valoarea echivalează cu non-valoarea, omul bun e luat de prost (să vorbim pe româneşte), omul care are talent nu este valorificat, omul care munceşte nu este egal cu omul care "se descurcă", etc, etc, etc. Am atâtea exemple în minte! Mi-e lehamite numai când mă gândesc. Dar nu e de speriat, să nu uităm totuşi că noi trăim într-o societate cu adevărate "prinţipuri", societate în care pentru a "trăi bine!" trebuie să mori de foame, o societate în care elita politică e "sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire".

Citind nişte articole, am dat de postarea unui bun coleg şi prieten, Rareş, care încerca să desluşească această întrebare şi iată ce afirma: "Întrebarea a apărut brusc, în timp ce tastam pe Google cuvântul "Florin" (doream să adaug Piersic). M-am izbit de o realitate la care cu greu m-aş fi gândit: primul rezultat a fost Florin Salam. Şi al doilea, şi al treilea, chiar şi al cincilea. Maestrul Piersic era abia al şaselea în "ierarhia" căutărilor pe Google după cuvântul "Florin", cu peste 128.000 de rezultate. De aproape opt ori mai puţine decât cântăreţul de manele Florin Salam." Uluitor! Deci, cum definim şi apreciem valoarea?

Adriana Bahmuţeanu, jurnalista de monden susţine cu tărie că "în România numai piţipoancele ajung vedete", criteriul de selecţie fiind unul foarte simplu şi bazat pe "teoria celor trei S - sex, scandal şi sânge".

Stau şi mă întreb cine este fondatorul acestei teorii? Aş vrea să-i transmit că teoria sa nu este validă. Cu sex, scandal şi sânge nu devii vedetă, nu devii model, nicidecum "valoare". Cu teoria celor trei S, dacă o aplici, nu poţi decât să demonstrezi incultura, prostul gust şi lipsa bunului simţ. Trebuie să nu uităm că în toată această cacealma a vedetismului, trăim şi noi, omuleţii de zi cu zi, noi cei care ştim că se poate trăi frumos şi fără să fii vedetă! Să încercăm să vedem valoarea acolo unde este şi să nu ne pierdem in bâlciul non-valorii. Să schimbăm cei trei S şi să-i înlocuim cu suflet, speranţă şi satisfacţie. Să le demonstrăm că frumosul înseamnă un mod special de a privi iar noi putem fi vedete pentru cei dragi nouă. Să încercăm prin exemplul personal să schimbăm aspectul acestei societăţi aflate "în derivă....spre nicăieri".

marți, 24 august 2010

Muzeul "Popa" din Târpeşti


Săptămâna trecută, paşii m-au îndreptat spre ţinutul Neamţului, acolo unde vizitatorii sunt aşteptaţi cu un tezaur natural şi istoric aparte, cu o concentraţie imensă de mănăstiri pe kilometrul pătrat şi cu unele dintre cele mai interesante case memoriale din ţară. Deşi am mers frecvent la Neamţ (deoarece am nişte rude acolo), este pentru prima dată când am vizitat impresionantul muzeu din Târpeşti, “Muzeul Popa”. Am rămas uimită de splendoarea şi importanţa celor peste 3000 de exponate şi tind să afirm că este unul dintre cele mai interesante instituţii muzeografice din ţară.


De ce?
Cele peste 3000 de exponate, câte numără astăzi colecţiile sale, se grupează în următoarele fonduri distincte:
1. Mărturii arheologice, rezultate din săpăturile organizate la Institutul Arheologic din Bucureşti şi Muzeul de Istorie din Piatra Neamţ, în localitate şi alte zone învecinate;
2. Colecţia numismatică ce cuprinde de la piese antice, la piese actuale, româneşti şi străine;
3. Colecţia de etnografie locală, ce conţine obiecte utilitare, decorative şi piese de port popular specific zonei;
4. Colecţia de icoane şi obiecte de cult;
5. Colecţia de pictură naivă românească;
6. Colecţia de sculptură naivă, ce cuprinde o parte din lucrările realizate în decursul anilor de catre Neculai Popa.



Muzeul stârneşte interesul şi admiraţia numeroşilor vizitatori, care îi trec pragul, fiind deopotrivă punct turistic dar şi obiectiv de cercetare pentru specialiştii în domeniu.


Cine este Neculai Popa?
Neculai Popa este un sculptor popular veritabil, un creator cu mari calităţi, ce-şi manifestă talentul cioplind, în special în anotimpurile prielnice, bucăţi de piatră (gresie) pe care le procură din satele de munte din vecinătate.
Folosind forma pietrei pe care o ciopleşte, renunţând la asemănarea mimetică, la conformitatea absolută cu natura, în favoarea expresiei, el se menţine totuşi în limitele unor reprezentări plastice în care se recunoaşte neapărat modelul. Deseori forma pietrei îi sugerează subiectul, stimulându-i bogata imaginaţie.
Din rândul artiştilor populari contemporani Neculai Popa se vădeşte a fi creatorul cu cele mai multe preocupări, gama pasiunilor sale trecând de la teatrul folcloric, pâna la sculptura în piatră şi lemn.




Părere personală?
Este un muzeu cu o inegalabilă valoare, situat într-o zonă a ţării în care parcă ai impresia că timpul are răbdare nesfârşită cu oamenii şi că totul se rezumă la un singur cuvânt: „folclor”. Spre plecare, mi-am cumpărat şi o carte scrisă de Neculai Popa, cu o dedicaţie personală din partea acestui creator popular, carte intitulată „Lumea satului de altădată”. Printre rândurile sale am regăsit farmecul satului românesc şi a tradiţiilor româneşti. Este o carte pe care o citeşti cu bucurie în suflet şi optmism, deoarece „Au fost datini de tot felul, pentru noi şi pentru ţară, / Care-nveseleau poporul ca o zi de primăvară”.


Aşadar, daca veţi avea ocazia să treceţi prin imprejurimile Neamţului, nu ocoliţi acest minunat loc. Veţi descoperi un izvor plin de istorie, folclor, tradiţii populare şi obiecte de cult, într-un cadru natural mirific.

marți, 17 august 2010

Ars longa, vita brevis!

Sonet
- Radu Stanca-
.
Spuneai că niciodată n-o să piară
Acel minut - şi totuşi a pierit,
Aşa încât mi-am zis că o sa moară
Şi dragostea - dar, vezi, ea n-a murit.
.
Şi chiar dac-ar mai trece înc-o seară
Şi multe alte-apoi, în şir sporit,
Iubirea, ea, nicicând n-o să dispară.
Va dăinui-ntre noi la nesfârşit.
.
De-aceea pune-ţi mâinile pe poale
Şi-asteaptă-mă sub geamurile tale.
Eu voi veni cu tainice cununi.
.
Şi amândoi, căutând desăvârşirea,
Vom învăţa-mpreună că iubirea-i
Cea mai puternică din slăbiciuni...
.

sâmbătă, 14 august 2010

România de vânzare!


Are prob­leme cu ali­menta­rea, o mică defec­ţiune la mecan­is­mul de direc­ţie, că nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânată. Cutia de viteze e blo­cată în marşarier. Este înma­tric­u­lată în Europa, cu numere provi­zorii, se mai poate cir­cula cu ea maxim o lună.

Istoric: Este fab­ri­cată acum 2000 de ani, sub licenţă română. A fost avari­ată în repetate rânduri. Prima dată a fost con­dusă de nişte ciobani, acum de alţii. A fost reparată numai cu piese sec­ond hand, aduse de pe la turci. O perioadă a fost con­dusă bine de niste nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a căzut iarăşi pe mâna unor conducători care au băgat-o prin toate gropile. Exte­ri­orul a fost vop­sit în 1989, dar inte­ri­orul este încă plin de rug­ină. A mai avut câteva reparaţii cap­i­tale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai pier­dut o parte din piese.

Com­bi­naţii: Predau leasin­gul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară sim­i­lară din Africa, oricât de mică ar fi, dar să funcţioneze.

De ce o vând: Sin­cer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pri­cep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, şi ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am per­mis de con­duc­ere pen­tru cat­e­go­ria asta de ţară, aşa că, din partea mea, să o con­d­ucă cine s-o pri­cepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmem­brez şi o vând pe butuci. E păcat totuşi de ea, vă spun! Sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.

* sursa http://www.facebook.com/

joi, 12 august 2010

Am împlinit un an în lumea Bloggerilor!

Trebuie să precizez faptul că nu mi-am imaginat că activitatea unui Blogger poate fi aşa de interesantă şi productivă în acelaşi timp. Prin intermediul lui am avut oportunitatea de a-mi exprima ideile, de a împărtăşi cu ceilalţi puncte de vedere diferite, de a mă face remarcată prin opiniile exprimate.
.
Vreau să mulţumesc celor care mi-au vizitat blogul, celor care mi-au dat pe parcursul acestui an feed-back-uri contructive şi celor care mi s-au alăturat în desluşirea ideilor. Cred că rezultatul activităţii mele îşi capătă concretizarea în cele 63 de postări şi peste 7800 de vizualizări. Postările care mi-au adus critici şi dezbateri intense după publicarea lor au fost To be or not to be fumător şi Feminismul într-o lume a bărbaţilor.
.
Vă mulţumesc şi staţi aproape pentru că activitatea acestui blog va urma!
Ţin să închei postarea cu aceleaşi urări pe care acum un an le-am notat în prima postare a acestui blog, în Arta succesului şi pe care sper să le pot nota şi peste un an, şi peste doi, şi mai departe!
.
Mult succes vă urează,
un om care se vrea împlinit! :)
.

marți, 10 august 2010

“Haina face omul” sau “omul face haina”?

Cred că o haină vorbeşte foarte mult despre omul care o poartă, însă nu-l poate face niciodată om! .”
.
Îmi aduc aminte de cuvintele profesoarei mele de engleza din liceu care era buimăcită de trendurile pe care le vedea prin curtea şcolii, şi ne zicea des că “valoarea şi inteligenţa nu stau în piercinguri şi decolteuri, măi fetelor” (vorbea la feminin pentru că nu aveam decât un băiat în grupă la începători, cantitate neglijabilă. (sper sa nu citeşti postarea Răzvă :D). Câtă dreptate avea, chiar dacă atunci nu tâlcuiam prea atent aceste cuvinte. Într-adevăr e important “ambalajul” pentru că el atrage, el face toată “publicitatea” produsului, dar ce folos dacă ambalajul ascunde un produs de proastă calitate?
.

.

Eu personal, admir persoanele care au curajul să facă o impresie bună prin ceea ce sunt, prin calitatea produsului şi nu a ambalajului. Admir persoanele care reuşesc să iasă din tiparul obişnuinţei şi se impun ca persoane prin caracter şi prin modul lor de a fi. Admir oamenii care ştiu că omul dă valoare la tot ce atinge - fie haină, obiect material sau - de ce nu - alţi oameni, şi nu invers.

.

vineri, 6 august 2010

Timpul liber este ocupat?

Paradoxul prezentului meu. Da! Astăzi îmi zice Florin că “am mai intrat pe blogul tău şi nimic, nicio postare, ai lăsat-o cam moale cu scrisul. Înainte publicai mai des”. Ieri, vorbind la telefon cu Dana, prietena mea cea mai bună, nu înţelegeam de ce îmi răspundea telegrafic, doar prin da şi nu, ea care de obicei vorbeşte cu debit în exprimare (era tristă că nu mai vorbim ca înainte), tot ieri o colegă mi-a atras atenţia că nu i-am terminat o planşă pe care i-am zis că i-o voi da săptămâna aceasta (deşi săptămâna nu e terminată încă), plus alte critici. Dilema mea existenţială în acest moment e: “Cum să împaci şi capra şi varza?” La toate acestea se adaugă o remarcă a colegei mele, Livia, care îmi zice, printre altele “Mi se pare aşa interesantă viaţa ta”.
.

Interesantă sau nu, cert e că eu am mulţumirea lucrului bine făcut şi a timpului chibzuit. Am avut 2 săptămâni foarte încărcate, cu un program foarte bine pus la punct şi o activitate intensă. Şi mai mult decât sigur, rezultatele vor veni în curând. Şi nu este nevoie să ştie stânga ce face dreapta, este suficient să ştiu eu şi să am încredere în mine. Aş vrea să mai adaug faptul că atunci când cineva ţine la tine şi ştii asta, nu trebuie niciodată să te îndoieşti, ci să te bucuri că îţi este aproape. Şi ca să închei într-un stil apoftegmatic, vreau să subliniez faptul că: “Avem timp pentru toate”.
.