duminică, 30 mai 2010

Cred că “veşnicia s-a născut la sat…”


Ieri am fost la ţară. Pe lângă faptul că am acolo nişte suflete foarte dragi mie, am şi un cireş de mai foarte, foarte şmecher. Şi bineînţeles că nu trebuia să ratez o sâmbătă de mai cireşară. Inevitabil, se observă o mare diferenţă între viaţa de la oraş şi viaţa de la sat, între oamenii de aici şi oamenii de acolo. Ca să descriu viaţa de la sat cred că sunt mai mult decât suficiente două versuri dintr-o poezie scrisă de Blaga care spun că “Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar…”. Cât de adevărat! Cât de “curaţi la minte şi originali la suflet” sunt oamenii! Cât de frumoşi sufleteşte!

De fiecare dată am impresia că la sat timpul are cu oamenii nesfârşită răbdare! Eu iubesc viaţa la ţară! Poate că da, nu sunt condiţiile de la oraş, unii ar zice nu tu Mall, nu tu Mc Donald’s, nu tu Billa, nu tu cluburi, etc. Dar putem zice: da aer curat, da viaţă în natură, da liniştea nopţilor deranjate doar de cântecul regulat al cocoşilor care ţin locul ceasului deşteptător, da frumuseţea cerului înstelat, pe care la oraş abia de mai avem timp să-l observăm, da mersului desculţ pe pământ fără ca cineva să se uite la tine ca la un extraterestru, da lucrurilor mici care fac viaţa frumoasă!

duminică, 23 mai 2010

Vreau să joc!

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
[...]
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine
-şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite!
[...]
(Vreau să joc - Lucian Blaga-)


"Dar sunt dintre noi care cred că în puţin se află totul. Copilul este mic, dar în el este cuprins omul; creierul este strâmt, dar el adăposteşte cugetarea; ochiul nu este decât un punct, dar el îmbrăţisează spaţii imense."
(Dama cu camelii - Al. Dumas)

miercuri, 19 mai 2010

Sensibilitatea la cultură


După cum bine ştim, vineri, 21 Mai 2010, creştinii de pretutindeni sărbătoresc pe Sfinţii Constantin şi Elena care au avut o însemnătate deosebită în istoria universală. Din anul 313, o dată cu publicarea Edictului de toleranţă religioasă, de la Milan, s-a asigurat Bisericii deplină libertate în tot Imperiul Roman. Biserica intră, de acum înainte, într-o perioadă de înflorire în secolul ei de aur. Pe lângă acest eveniment, tot vineri este şi Ziua Mondială a Diversităţii Culturale. Datorită frumuseţii şi importanţei deosebite a acestei zile, eu am iniţiat şi coordonat un proiect în cadrul Asociaţiei VISTA, o conferinţă ce are ca temă „Contribuţia culturală a creştinismului în viaţa comunităţii”. Astfel, vineri 21 mai 2010, ora 17:00, vă aştept cu drag la acest eveniment ce se va desfăşura în sala de conferinţe şi expoziţii de la biserica Adormirea Maicii Domnului din Galata, Iaşi (demisol). Invitaţii speciali la această conferinţă sunt: Preotul Mircea Stoleriu, paroh Biserica "Adormirea Maicii Domnului”, Iaşi; Lector universitar Octaviana Marincaş, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design „George Enescu”, Iaşi; Masterand Daniel Murgu, Universitatea de Arte „George Enescu“ Iaşi, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, secţia Conservare şi Restaurare.

Sper să împărtăşim cu toţii frumuseţea acestei zile şi să descoperim împreună răspunsuri la întrebările noastre: A avut creştinismul un rol deosebit în dezvoltarea culturii, civilizaţiei, spiritualităţii şi în promovarea valorilor religioase? Acest rol a fost mai semnificativ decât a altor religii? Putem spune că religia creştină a “civilizat” alte culturi?
Pentru informaţii suplimentare accesează:
http://asociatiavista.blogspot.com/2010/05/comunicat-de-presa.html

luni, 17 mai 2010

Căsuţa noastră...


Ieri, 16 Mai 2010, a fost Ziua internaţională a Familiei, un moment prielnic pentru a ne aminti importanţa semnificativă a familiei. Alături de şcoală şi organizaţiile de tineret, familia este unul dintre factorii care se preocupă de educaţia omului. Cât de mult contează să-i ai alături pe cei dragi? Enorm de mult (ştiu că e un pleonasm, dar îmi permit să-l folosesc în acest context). Eu de fiecare dată când vorbesc de familie, vorbesc de „ai mei”. Utilizez acest pronume posesiv „ai mei” foarte des, probabil pentru a arăta cât de importanţi sunt pentru mine sau doar pentru simplul fapt că îmi dă putere, îmi dă o stare de siguranţă. Ciudat... Ştiu. Dar fiecare îşi exprimă diferit modul lui de a fi. Scria într-o carte foarte frumos: „Familia este cel mai important element de stabilitate socială. Relaţiile din cadrul ei dau tonul relaţiilor din societate. Stabilitatea ei determină stabilitatea societăţii.” Foarte adevărat. Actualmente, am observat multe atitudini anti-familiste, concepţii de genul: „Familie - da ce-s nebun să-mi pun ştreangul la gât?”, „Pot să fiu fericit şi singur”, „Nu-mi trebuie belele pe cap”, etc. În general, partea masculină utilizează aceste sintagme. De ce? Probabil e din cauza faptului că o familie presupune responsabilităţi multe. Şi e trist pentru că niciodată singuri nu putem fi fericiţi. Bucuroşi poate da, liniştiţi poate da, dar fericiţi cu siguranţă nu. Din punct de vedere personal, nimic nu este mai frumos decât să împarţi cu ceilalţi sentimentele, ideile, reuşitele, eşecurile tale, de ce nu? Şi să ştii că acolo e cineva care te ascultă şi căruia îi pasă de tine. E familia ta. Să apreciem oamenii pe care îi avem alături pentru că “Familia este prezenţa esenţială, acel ceva care nu te părăseşte niciodată, chiar dacă constaţi că trebuie să o părăseşti cândva”. Bill Buford

joi, 13 mai 2010

Educaţia încotro?

Tocmai se anunţă o nouă grevă în sistemul educaţional din cauza faptului că iluştrii noştrii reprezentanţi ai statului au anunţat o scădere consistentă a salariilor profesorilor la care se adaugă şi perpetua încercare de reformare a sistemului. Dacă până în prezent curriculum educaţional pentru liceeni cuprindea circa 12 materii de studii, actualmente se încearcă reducerea lor la 6. Aşa ne place nouă, românilor, să mergem dintr-o extremă în alta. Dacă nu-i albă, e neagră, fără să ţinem cont că între cele două posibilităţi ar putea exista şi un gri, un echilibru care să fie mulţumitor pentru ambele părţi. Dar să mă întorc la subiect. Pe 28 aprilie am fost la o conferinţă în Aula Magna a Universităţii “A.I.Cuza” la care au fost invitaţi domnul preşedinte Traian Băsescu, preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, primarul nostru Gheorghe Nichita, Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Simirad, Emil Boc, Elena Udrea şi alţi miniştri şi deputaţi. În interacţiunea oficialităţilor cu studenţii basarabeni şi români prezenţi la eveniment, la un moment dat, domnul preşedinte a afirmat că: “Oraşul Iaşi este generator de inteligenţă. Cheia evoluţiei pozitive este educaţia. Doar ea poate propulsa o naţiune”. Iar astăzi îl revăd la televizor, pe excelenţa sa, domnul preşedinte Traian Băsescu care adăuga la tema "educaţie" noi detalii: “Banii pentru a susţine educaţia sunt insuficienţi din moment ce 27% din buget se duc pe plata salariilor, iar 35% reprezintă cheltuieli sociale. Susţin o descentralizare profundă la nivelul învăţământului românesc, precum şi implementarea unor mecanisme de cooperare şi responsabilizare a tuturor celor implicaţi în formarea generaţiilor de mâine”. Deci evoluţia pozitivă, deosebita importanţă a educaţiei despre care menţiona, e susţinută prin lipsă de fonduri şi o profundă descentralizare? Uluitor

Suntem într-o criză profundă în ceea ce privește educația: nemulțumiri acumulate de către personalul din învățământ, nemulțumiri acumulate de către elevi și studenţi, nemulțumiri acumulate de către părinți. Cum să mai poate fi motivat elevul din România să învețe? Cum să mai poate fi motivat profesorul din România să-şi facă meseria cu plăcere? Profesorii, studenţii, elevii din România sunt în pragul disperării. Nu numai pentru faptul că există posibilitatea de a avea salarii din ce în ce mai “minuscule” până la sfârșitul anului, dar și de faptul că, se experimentează în continuare pe spinarea noastră noua Lege a Educației, care nu a reușit să convingă pe nimeni, sub nicio formă, și care introduce în plus și nesiguranța zilei de mâine. Si totul se răsfrânge asupra profesorilor, studenţilor și a elevilor. Dar staţi liniştiţi: “Cheia evoluţiei pozitive e educaţia”.

luni, 10 mai 2010

What a wonderful world! (2)

Dacă nu-s călătorii, nu-s nici amintiri!
Lalele, mori de vânt, distracţie, râuri mici, navigabile, vizitatori pierduţi în splendoarea peisajului, poduri simple, fântâni ornamentale, centrale eoliene, biciclete (muuuulte biciclete), studenţi din toate colţurile lumii, mentalităţi noi, oameni speciali, o noua provocare a vieţii - Olanda.

A fost o experienţă foarte interesantă. Am prins aici şi ziua naţională a Olandei (5Mai), zi în care am fost la Festivalul dedicat acestei sărbători, (superb 8->), a cântat Guus Meeuwis, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi în Olanda, am jucat pentru prima dată Paint Ball, am mers pe bicicletă cât nu am mers toată viaţa:)), am fost la o petrecere dedicată participanţilor din România şi Turcia, "International Party" şi m-am deghizat în extraterestru:)), ne-am plimbat cu vaporul prin Amsterdam, am trăit din plin călătoria cu avionul, am râs şi am avut mereu cu noi multă voie bună.

Am avut însă o senzaţie ciudată când am ajuns în Amsterdam. De ce? Pentru că îmi imaginam altfel această capitală europeană. În schimb, acolo este un haos existenţial, şi nu exagerez deloc când afirm acest lucru. În acest Turn Babel se găsesc toate minunăţiile posibile şi imposibile. Pe lângă faptul că am vizitat celebrul cartier olandez unde femeile stau în vitrine şi aşteaptă "atenţia turiştilor", iar drogurile sunt "la ele acasă", priveliştea lasă de dorit. Străzile nu sunt tocmai curate, pe fiecare străduţă se găseşte câte un Mc Donald's, oamenii sunt mereu pe fugă, aglomeraţia urbană dă impresia că eşti într-un continuu balamuc. Strange feelings... În acelaşi timp, o plimbare cu vaporul pe Amster, un tur al oraşului a prezentat o altă faţă a acestei capitale europene. Clădiri vechi, vase de croazieră, străduţe mici care parcă fiecare ascundea o istorie, lebede pe apă, străzi de talie europeană, totul era superb. De aceea e ciudat cum acelaşi oraş are atâtea feţe. Pentru mine, Amsterdamul este oraşul care la fiecare colţ ascunde câte ceva şi întotdeauna te aşteaptă cu noi surprize.
Pentru a conchide, vreau să subliniez faptul că viaţa este o serie de experienţe, iar fiecare dintre ele ne face mai mari, chiar dacă uneori este greu să ne dăm seama de asta. Să luăm ce-i mai bun din fiecare lucru şi să nu uităm niciodată să trăim!

luni, 3 mai 2010

What a wonderful world! (1)


Am 3 zile de când am ajuns în Olanda şi am vizitat multe locuri speciale. Dacă aş putea să caracterizez printr-un cuvânt cele 3 zile petrecute aici până acum aş tinde să zic "'distracţie''. Voie bună este peste tot, lumea zâmbeşte şi fiecare colţ de aici are o istorie. Voi ataşa o poză făcută în Martini Tower iar ulterior când voi ajunge în ţară voi povesti mai pe larg cum este viaţa pe aici. Now, let's go Party! Diseară este ''an international party'' şi fiecare trebuie să aibă ceva tradiţional. Mi-am luat cu colegele mele o pălărie tipic ardelenească, sper sa fie bine! Let's play the game of life!